Gand de toamna..



~ joc de umbre si amintiri ~



Cat iti ia sa fii fericit?!

    Analizez de ceva vreme aceasta simpla intrebare si incerc sa gasesc un raspuns ieftin si “la indemana” totodata. Fac mereu aceleasi calcule, aceleasi analize.. si ajung mereu la acelasi raspuns.

    Cat te costa sa fii fericit?! Nu te costa nimic. Adica mai nimic. Surprinzator.. intr-o societate in care viata a inceput de mult sa fie privita prin prisma “materialului”. Insa e chiar usor sa fii fericit. E “necostisitor” si la indemana. Tot ce trebuie sa stii, este sa te bucuri de lucrurile simple in viata. De lucrurile care merita cu adevarat.

    Traim intr-o societate in care “evolutia” si “modernismul” in loc sa simplifice viata in sine, o complica. Lucrurile se complica. Traiul devine mai greu, dorintele mai mari si mai greu de indeplinit, tendintele mai complicate si.. inevitabil, acel “eu” interior este mai stresat si mai gol. Devenim oameni fara personalitate. Niste masinarii manate de dorinta materiala de mai mult, dar un mai mult fara o “consistenta” spirituala. O lume in care tindem si unii chiar ne si bucuram de niste bunuri valoroase, insa fara VALOARE. Niste robotei fara suflet intr-un montagne rousse zilnic, unde “valorile” sunt menite doar sa ne hraneasca adrenalina de moment. Si nimic mai mult.

    Asa ca nu iti ia mai nimic sa fii fericit. Pentru ca adevarata fericire nu cere existenta “materialului”. Ea necestita doar un minim sacrificiu personal si un efort de timp. Ea iti cere doar sa ai rabdarea necesara sa privesti in interiorul tau si sa redescoperi omul din tine, cu bune cu rele, cu preferinte, cu placeri, cu vise si prieteni, cu familie, griji, amintiri, dureri, bucurii. Pentru ca revenirea la adevaratul “TU” te va ajuta sa recunosti acea VALOARE si ESENTA a lucrurilor.. si sa traiesti adevarata fericire. O fericire materializata in cele mai multe cazuri in implinire.

    Ce sunt banii daca nu ai unde sa-i cheltui? Ce sunt bucuriile daca nu ai cu cine sa le impartasesti? Ce este familia daca nu ai timp sa iti VEZI efectiv familia? Ce e concediul in tarile calde, daca dupa 2 saptamani de desfatare, te reintorci la acel “om modern”, la acel robotel frustrat de existenta conditionata si manata de agitatia zilnica?

    Lucrurile sunt mult mai simple decat avem tendinta sa le vedem. Fericirea ne asteapta in fiecare raza de soare, in fiecare zambet al celui de langa noi, in fiecare floare, in fiecare strangere de mana, in fiecare.. Ea este pretutindeni, insa mascata de non-valoare, astfel incat trecem zilnic pe langa ea, fara sa reusim sa o vedem.

    Asa ca eu ma intreb.. de cate ori te-ai oprit sa privesti in jur CU ADEVARAT? Si de cate ori ai reusit sa te reintorci la imaginea copilariei cand lucrurile erau atat de simple si frumoase, nu pentru ca eram mici si nu aveam griji, ci pentru ca stiam sa privim in jur si sa vedem?! Opreste-te putin, uita-te in jur la lucruri care iti par ca “doar fac parte din décor”.. admira, si mai ales priveste cu ochii sufletului. Vei vedea atunci cat e de simplu..

Carmenu,

Blogger-itza cu fericirea la panda.

Imaginea cuvanta..

Cuvintele sunt de prisos..

~ prima masina Ford, cu manivela ~

                                 

E liniste..

Stau la terasa.. Frunzaresc presa si beau o bere. Ma uit aiurea in jur. Doar doua-trei mese ocupate. In rest liber. Mai trece un caine, mai oprese o masina, din care se coboara doua "suflete" ce se indreapta spre o tinta bine definita. Ma intorc la presa mea.. Dilema veche.. E numarul de saptamana aceasta. Citesc cu drag o parte din articole. Dar restul decid sa le las pe mai tarziu. Inchid ziarul si ridic capul. De cealalta parte a mesei, Mihaela citeste si ea. Se uita la mine si.. ne uitam amandoua in jur. E liniste mare. Nimeni pe drum. O fi caldura de vina?!

In zare se vede un fulger.. iar apoi vine si tunetul. Incerc sa dibuiesc distanta la care fulgera.. "O sa ploua!" ii zic apoi lui Miha. "Da, asa se pare.." imi raspunde.

Ma gandesc la ceea ce am facut ieri. La expozitia foto la care am fost.. La cele cateva imagini care mi-au ramas in minte. Nimic extraordinar.. poate doar momentul bine ales. Insa, uite ca se poate.. si la fel as putea si eu. Si oftez.. parca vreau, dar nu pot. Ceva ma tine in loc. Linistea asta exterioara.. parca nu e normala. Cand pe interior ma simt atat de contrariata. Parca am un mic "revolutionar" care si-a gasit lacasul in mine.. Si nu-mi mai da pace. Ma tot sacaie.. si ma tot indeamna sa ma intreb "ce sa fac?" Sau poate "ce sa mai fac?!" Nici eu nu stiu. Caut un raspuns.. dar nu vine. "Ma duc sa dau un google diseara - poate ma mai lamuresc cat de cat". Poate..

Incepe sa bata vantul, din ce in ce mai tare.. Alte doua suflete incep sa se agite in drumul lor, spre o destinatie.. si de data asta bine stabilita. Clienti noi la masa.. "Silviu, imi aduci si mie o cafea?! Parca berea prea m-a molesit". Si poate totusi nu e berea. Poate e linistea asta... dinaintea furtunii. Sau caldura mare.

Incerc sa revin la gazeta mea. Insa nu mai imi capteaza atentia. Ma straduiesc sa ma concentrez.. insa privirea mi se opreste la 2 rockeri de la masa invecinata. Oare ce cauta astia aici?! Nu se incadreaza deloc in decor. Nu trebuiau sa fie la Sibiu la Artmania?? Sau la Cluj, la concertul lui Maiden?!? Si-mi aduc brusc aminte de Fla.. oare el o fi mers? Sa-l sun sa vad? Parca si Poli Tm juca cu Craiova acuma. Grea decizie pe capul lui.

Imi intorc iar privirea spre parcare.. nimic. Si nimeni. Doar vantul, care bate din ce in ce mai tare. Si tunetele, din ce in ce mai aproape. Sigur vine ploaia!

Mi-aduc aminte de cartea pe care mi-am luat-o ieri. O scot din geanta si ma uit la ea cu drag.. mi-am si semnat-o.. cu dedicatie speciala pentru mine. O deschid si incep sa citesc.. zambetul mi-e din ce in ce mai larg. Ajung chiar sa si rad.. desi nu exista nimic neaparat comic in ceea ce citesc. "Femeie, o sa zica lumea ca esti cu capul.. de rizi singura!" zice Miha zambind. "Ei si? Ride si tu cu mine.. sa fim doua!" .. imi vine mie in minte, insa prefer sa-i explic haiosul din ceea ce citesc. Nu stiu insa daca reusesc sa ma fac inteleasa.. nici eu nu ma inteleg pe mine.

A inceput sa ploua.. apar cateva umbrele la orizont.. dar nici o agitatie. "Oare o sa-mi ploua in balcon?" ma intreb asa in treacat.. Nici un raspuns.. "Mi-am lasat calculatorul deschis!" imi trece mai apoi prin minte. Desi.. toate mi-s in priza.. asta e. Cum a fi norocul. 

Revin la lectura.

Vine si Silviu cu cafeaua.. doar doua plicuri de zahar de data asta. Cred ca l-a "scolit" Gica inainte de plecare ca sa-mi taie din ratie, altfel fac diabet de la atata zahar.

Ploua din ce in ce mai tare. In sfarsit, poate se mai racoreste atmosfera. Inchei capitolul 2 din carte si privesc aiurea. Un tanar vine agale prin ploaie, nepasator la stropii mari care-l uda din cap pana in picioare. Nimeni nu se agita. E un decor absolut normal, pentru o duminica dupa-amiaza.

In ce luna suntem? intreb eu apoi.. "August" mi se raspunde. Da.. mai e putin si vine studentimea inapoi. Si gata cu linistea. Asa apasatoare cum e, totusi o "gura de pauza" este mereu binevenita. Iar o sa inceapa agitatia.. si-ti vei da seama ca s-a terminat cu vara.. 

Insa acum e liniste. Si desi la radio se dau toate slagarele tineretii mele, e liniste.. Pacat ca numai in exterior. In interior, ala micu nazdravanu'.. ma bate la cap sa nu stau degeaba. Nu e vreme de pierdut, imi repeta el. Insa nu-mi zice si ce sa fac.. Imi da numai franturi de idei.. insa fara solutii. Solutiile trebuie sa le gasesc eu.

Poate daca as mai avea doua zile din astea, pline de liniste.. poate ar veni si solutiile.

Poate...

Pana atunci, raman aici cu linistea mea. Exterioara. Nenaturala. Fortata. Ca "linistea de dinaintea furtunii!" Si pe cat de nenaturala, totusi ea e superba. Din cand in cand mai trebuie si din asta. Pentru ca imediat voi fi fortzata la trezire.

Deci, hai sa profit cat mai mult...

Carmenu,

blogger-itza cuprinsa de prea multa liniste.

Ce pot face patru maini dibace - intro

O sa vin in curand cu cateva info despre doi oameni mai speciali, care stiu cum sa-si valorifice unele talente, innascute sau dobandite pe parcurs, motivati de anumite aspecte ale vietii cotidiene.. si al caror caracter aparte ii face demni de a fi mentionati celor dragi mie.

Deci.. repet. Kip in taci pentru detalii :)

Traby Trip Lacul Reci - 2010

    Totul a inceput cu discutia pe tema banilor.. de ce atat? pentru ce? e criza... suntem studenti, suntem someri, avem bani, dar totusi.. e mult.. Iar raspunsurile au venit, nu tocmai pe masura.. sau poate dupa "masura" organizatorilor: avem multe surprize, va dam gulyas,  paine cu ceapa si slanina, premii, locatia costa.. si cea mai tare "prezenta nu este obligatorie, taxa da!" (ca sa citez un alt mare clasic, inca in viata).

    Si iata ca.. cu chiu cu vai, am facut efortul si.. am platit taxa, onorandu-i cu prezenta pe cei implicati in organizare. Mare greseala.. Conform banuielilor initiale.. jaf la drumul mare.. adica ceva mai rau decat pe vremurile Haiducului X. Sau, poate exagerez cand spun jaf.. ca pana la urma, ne-am dus de bunavoie si nesiliti de nimeni. Sa zicem ca a fost ceva in genul "masurile lui Boc-Poc pentru a iesi din criza". 

    Dar cum am spus, iata ca ne-am dus.. doar e cea mai mare intalnire din an. E o intalnire cu "traditie" cum o lauda unii.. organizata de oameni cu "atata experienta".. adauga altii.. Insa rezultatele nu au reflectat nici una, nici alta. Pentru ca surprize au fost.. multe.. si neplacute. Insa cred ca a fost oarecum de asteptat, la cata reclama s-a facut initial. Concursuri putine, unele la fel ca cele de anul trecut, apoi ca si premii.. tricourile - tot de anul trecut (ca deh.. criza e pe banii nostrii), gulyas-ul... nefiert (cine nu crede, sa mai intrebe printre participantii care a doua zi stateau la coada la "grupul social"). Ciocolata pentru copii... parte din sponsorizari la fata locurlui. E 4 ron domnilor.. o nenorocita de ciocolata.. sa dai la nici 20 de copii doar cate o bucatica? Si sa mai ceri sponsorizare / donatie de la alti participanti pe motiv ca nu-ti ajunge.. sau pentru ca nu ai bani?? Sunt copii, pentru numele Domnului... Asta chiar a fost culmea... Iar parada? Sec.. un drum de 26 km dus+26 km intors.. pentru a face un tur de centru... intr-un oras practic fantoma.. pentru ca apoi sa fii inghesuit intr-o curte interioara.. fara a lasa posibilitatea eventualilor curiosi sa admire cochetele masinute.. nu e ideea mea de parada. Noroc cu cele doua muzee vizitate.. cel de la Cernatul de Sus si cel al papusilor din Tg. Secuiesc.. care ne-au mai domolit dezamagirea.

    De fapt nimic nu a fost cum ne-am imaginat. TOTUL ne-a intrecut asteptarile. Inalta traditie a Traby Trip-ului de la Brasov.. se incheie aici, pentru o parte dintre noi. Indelunga "experienta" a organizatorului in fraierit omul.. ia sfarsit. Sau poate continua.. cu altii care isi permit.. dar nu cu noi, in mod sigur.

    Asa ca revin la inceputul povestii... cand totul a pornit cu problema banilor.. Si pentru ce, domnule organizator?! Tzuica a fost din sponsorizare.. taxa de cort la Lacul Reci nu s-a platit (conform a ceea ce ati declarat pe forumul www.traby.ro). Mancarea, sa ma ierte Domnul.. nu costa atat.. mai ales ca si aceea a fost in parte sponsorizata. Tricourile de anul trecut ca si premii? Deci nu intra nici ele la cheltuiala de anul acesta..  mai ales ca dupa "premiere".. cele 3 ramase au fost impartite si "gratis". O diploma de masina + un dogtag de persoana.. nu te costa atat.. spun din proprie experienta.. Iar sticker-ul de masina - pacat ca nu am lupa in casa ca sa vad unde l-am lipit. 

    Deci.. nici cum nu-mi iese la socoteala.. Nu gasesc justificarea taxei.. Sau poate o gasesc la dumneavoastra in buzunar! Asta da!

    Dar pentru ca am tendinta de a fi "partinitoare" in problema in cauza.. va invit sa cititi / vedeti detalii pe forumul nostru http://traby.ro/forum/index.php/topic,1208.0.html

Adios,

Carmenu,

Blogger-itza suparata pe pupincuristi, catzei si stapani de catzei! 

no commet

In urma unor prietenesti reprosuri vizavi de faptul ca nu am mai scris nimic nou, pe niciunul din blog-urile mele, vin cu urmatorul anunt: in curand vin cu noutatile! Ca deh, ce sa-i faci? Mai are nevoie omul si de o pauza...


Asa ca.. kip in taci!

Vine vara.. bine-mi pare. In concediu plec la..?!

    Normal titlul rima cu "mare". Insa avand in vedere ca anul trecut.. si chiar si anul acesta am cam acoperit acest sector, cred ca vom reveni la peregrinarile noastre, hai-hui, prin tara.

    Si cum mereu problema se pune la fel.. adica unde sa mergem in concediu?!.. iaca ne asezam IAR cu harta-n fata, in acelasi loc, ca-n fiecare an, cu aceeasi oameni alaturi, aceeasi halba de bere... sa discutam despre acelasi concediu, in aceeasi tara. Cam multi de "aceeasi" nu?

    Cu chiu, cu vai.. ne punem putin mintile si fruntile la contributie.. si incepem sa trasam usor, in linii mari, viitorul traseu al nostru si a lui Toderutz prin lumea larga.. :) Si ca de obicei, eu sunt omul cu initiativa.. poate pentru ca la mine curiozitatea e mare..si dorinta e mai crancena sa merg, sa cunosc, sa vad, sa stiu.. si sa pozez :)

    Si cum aproape ca-mi cunosc tara ca-n palma.. gasesc cu greu destinatii noi.. cu care sa-mi delectez ochii si sufletul.

    Dar totusi iaca imi aduc aminte de o zona anume unde nu am mai fost si pe care de mic copil fiind mi-am dorit foarte mult sa o vizitez.. Si anume Pasul Tihuta si Vatra Dornei :) Si ca sa aberez mai mult pe subiect, extind zona de "vizitare" la Maramures, mai precis Sangeorz-Bai cu faimoasa Cascada a Cailor, Borsa... si apoi Viseu.. pentru arhicunoscutul traseu al Mocanitei. Si desi nu ai zice ca sunt din zona, de loc... tin sa mentionez ca nu am reusit sa vad Maramuresul pe indelete. Asa ca.. acu e momentul.

    Bunnnn... dar iata ca incet tre sa coboram din Nordul tarii si in drum spre Brasov,,, ne decidem sa mai oprim pe ici, pe colo, pe la cate un obiectiv turistic... Insa nu voi spune care, deoarece nu ar mai avea nici un farmec povestile de dupa :)

    Pe la mijlocul concediului.. ne trezin direct la Brasov.. la super mega intalnire a trabantistilor.."cea mai mare din an"...sau cea mai mare ca si taxa..cum imi place mie sa zic.. insa detalii despre asta puteti gasi in insemnarile mele de mai jos.

    Iar acu vine marea intrebare... incotro de luni incolo? Ca doar mai am o saptamana de concediu..si bugetul incepe sa dea cu virgula..tara ca si trasee vizitabile si ne-cercetate incepe sa se termine.. si ideile se pierd in neant.

    Si aici ma simt nevoita sa cam inchei scurta mea epistola, ca sa las loc liber sugestiilor voastre.
    Asa ca, de aici incolo incotro?!

Carmenu,

bloggeritza cu sau fara idei de concediu.

O noua intalnire a trabantistilor..sau cum ne afecteaza criza lui Boc?!

    Se apropie vertiginos o noua intalnire a trabantistilor. Cea mai mare din an.. asa se zice. Cea mai mare ca taxa de participare, asa zic eu. Si poate nu ar fi asa, daca domnul POC!! nu ar fi marit cota de TVA. Si poate nu ar fi considerata asa de mare, daca cei care o organizeaza, nu ar fi uitat de principii sau de adevaratul sens al cuvantului "trabantist". Pentru ca un hobby nu se poate masura in bani.. el trebuie masurat in pasiune, in primul rand. Nu in felii de paine cu ceapa si slanina, tricouri imprimate cu reclamele proprii.. concursuri cu premii surprinza si altecele. Pasiunea trebuie reprezentata prin dorinta de a te vedea om cu om, pasionat cu pasionat, dincolo de limite si impedimente. Si totusi.. pe vremuri de criza, ea este manata, din pacate si de resursa monetara.. dar si de bunul simt.

    Iar pe cand unii nu au principii, altii nu au resursa financiara.. si in loc sa existe prietenie intre cele doua categorii, si sa castige PASIUNEA, se dezvolta un nou sentiment si.. inevitabil.. apar uratele reactii, de genul "nu esti de-al nostru, daca nu vii", "esti carcotas" sau "gica contra", "esti scartzar", "uite cine face gura mare, tocmai cine n-a fost la nici o intalnire"..sau "daca economiseai X-ron pe luna, aveai acuma suma de participare".

    Dar pana la urma de ce trebuie totul sa se rezume la bani? De ce intr-o lume atat de materialista, neagra si rea.. de fapt urata de-a dreptul, nu putem sa dam dovada de un minim sentiment de bunatate si intelegere fata de semenul nostru? De ce nu putem sa intelegem ca oameni care au principii, cauta acelasi lucru si la cei din jur? Si ca pana la urma aceasta nu este o greseala.. dimpotriva.. greseala e a celorlati. De ce nu se poate aprecia adevarata dorinta, adevarata pasiune?

    Chiar pana acolo sa se fi ajuns? Chiar asa sa se fi degradat unii? Chiar atata lipsa de intelegere? Chiar atata materialism? Pentru ce? Ca pana la urma tot cei pasionati, dar afectati de lipsa resurselor, sa fie socotiti din categoria "oilor negre"?

    Departe de mine capacitatea de a intelege si digera asemenea idei.. reactii.. pareri..

    Asa ca pana la urma cine are dreptate? Omul pasionat de trabant sau trabantistul afacerist?! 

    Judecati voi!

Carmenu,

bloggeritza cu principii si fara finante.

Anii trec, colegii raman..colegi!

Refrenul la moda anul acesta este "am intalnirea de "n" ani de la terminarea liceului" sau a facultatii, in unele dintre cazuri. Si cum sunt om de "haita", strig si eu din toti plamanii.. am intalnirea de 10 ani de la liceu!!! Uraaaaa!!!! Ce-am mai imbatranit :(

Si cum totul pe lumea asta are o poveste.. treaba asta cu intalnirea cam da cu virgula, pentru ca in prima faza nimic. Poveste fara inceput.. Si-mi zic "mai, n-or fi vrand colegii sa se revada..sau sa ma revada!". Dar iata ca.. aproape in pragul resemnarii mele, cineva ia totusi taurul de coarne si ne convoaca si pe noi la marea "ieseala".

Astfel ca incep sa ma interesez..din stanga, din dreapta..de la alti actuali colegi (de servici).. care deja si-au intalnit fostii colegi de clasa... cam ce se intampla acolo? Si dupa cateva feedback-uri, cam toate la fel.. ma sed jos, frumos.. cu paharul de melancolie in stanga.. si cel de usoara deprimare in dreapta... imi iau un pix si o foaie.. si incep incet sa notez. Ce? Realizarile mele in ultimii 10 ani...adica pe sleau.. cam ce am facut, inafara de a fi stat degeaba :)

Si iaca incep...

1. am terminat facultatea. Mare branza.. putini dintre noi sunt cei care nu au terminat-o. Este oare asta o realizare?! Pe vremuri era ceva.. acuma.. hmm...discutabila treaba.

2. mi-am gasit un loc de munca... Maammaaaaaa.. asta da reusita. Acuma, pe vremuri de criza este o realizare notabila, iar pe vremuri, cand eram proaspat absolvent.. era "ceva".. Dar intre timp??Intre cele doua extreme? E considerata o chestie normala, care mai tine si de noroc. Sau de pile, cel putin azi. Deci o consideram realizare au ba?

3. am facut cateva cursuri suplimentare in turism, pentru "inaltarea" mea profesionala. Mda.. laudabil. Mai laudabil daca le-as si pune in practica :)

4. mi-am schimbat starea civila.. din "fara obligatii", in "om ingropat in griji si datorii" :) Mda! E mersul firesc al vietii. Insa este si o realizare.. mai mult personala.

5. am facut un master... Da, uite aici avem un plus. Mai am de finalizat unele aspecte.. dar e un plus oricum. Bravo fata tatii!Sunt mandra de tine :)

6. am mai facut un curs.. pentru aprofundarea unui hobby.. E bun si asta. Merge, nu-i asa? :) Se stie din scrierile anterioare, ca hobby-ul poate deveni si o meserie :)

7. am inceput sa scriu.. baliverne :) Pe diferite site-uri... Asa, in timpul liber. Asta nu se considera?? Ah nu?? Na bine, am incercat sa ma laud si eu..

Atat? 6 realizari? Mammmmaaaa.. greu fu!

Si iata ca ajung undeva spre capatul listei si deci inevitabil la zi cu socoteala.. si revin si refac.. si imi strofoc creierii.. si adun si scad.. si nimic. Nu-mi aduc aminte de mai nimic.. in plus fata de ceea ce am scris. Cu ce mai mai pot mandrii eu in viata?

Si atunci brusc, imi dau seama de raspuns. Ma mandresc cu libertatea pe care putini o mai au. Ma mandresc cu faptul ca am ramas in sine acelasi om de acu 10 ani.. poate cu mai putine luminite in ochi, dar cu aceleasi dorinte, cu acelasi spirit liber si neincorsetat de ideile "contemporane" si "post-moderniste" :) Acelasi suflet de copil, intr-un corp mai matur. Aceeasi eu, si totusi alta.. mai batrana cu 10 ani.

Si indiferent de cati pasi as fi facut in viata, ce drumuri as fi colindat in ultimii ani.. cea mai mare realizare este aceea de a-mi mentine suflul tanar, privirea vesela, principiile nestirbite.. ideile marete. Iar cu asta putina lume se poate mandri..

Asa ca, in doua zile.. ramane sa aflu cine si cat a realizat cu adevara in viata.. pentru ca eu deja stiu asta!

Carmenu,

blogger-itza absolventa acu' 10 ani :)

M-am surprins pe mine insumi..

    Acu cateva zile, cu ocazia ultimei sedinte a cursului foto la care am participat de curand, unul dintre colegii mei, a spus ceva ciudat pe alocuri, dar in sine adevarat.. si anume "m-am surprins pe mine insumi!"

    Pe moment reactia mea si implicit si a colegilor mei s-a rezumat la un ras relaxat, haios.. insa in sinea mea.. simteam ca pe undeva acel domn, spusese un mare adevar.. Abia pe drum spre casa am inceput sa "diger" mai mult problema.. si sa "patrund" mai vanjos esenta celor rostite.

    M-am surprins pe mine insumi.. si nu in sensul intrecerii unor asteptari initiale mai presus sau mai prejos decat ceea ce am fi estimat noi despre propria persoana.. ci suprinderea sinelui intr-o ipostaza anume - reala. Privirea sinelui prin prisma propriilor ochi.

    Suna cel putin interesanta aceasta perspectiva.. de a te surprinde tu pe tine insuti. Daca am sta sa analizam.. sau mai bine zis sa ne analizam propria imagine in oglinda, ceea ce vom vedea, nu va fi "imaginea" noastra reala. Degeaba lumea zice "mai uita-te si tu in oglinda din cand  in cand!" N-ai sa vezi nimic mai mult decat un chip ba obosit, mai melancolic.. ba vesel, ba ingrijorat. Insa nu de fiecare data la fel.. nu de fiecare data ACELASI. Si prin urmare, nu acelasi TU. Vei fi tu, mereu in alte ipostaze. Vei incerca mereu sa iti imbunatatesti imaginea, cu scopul real de a-ti imbunatati "imaginea interioara". Pentru ca mereu tendinta va fi de a nu accepta in totalitate ceea ce vedem.. de a distorsiona "chipul din oglinda" aplicand poate zambete false, poate strambaturi mai haioase, poate altceva.

    Incearca insa acum acelasi exercitiu, de a te surprinde tu pe tine insuti.. insa de data asta facandu-ti o poza.. in oglinda. Nu artistica, ci doar un simplu instantaneu.. instantaneul unui om relaxat. Si apoi cerceteaza cu atentie poza.. abia acea imagine iti va reflecta adevarata personalitate. Adevaratul chip. Abia acea "oglinda" vei fi tu. Nu crispat in fata unui alt fotograf, nu influentat de imprejurarile existente. Doar tu, cum esti.. in realitate... Pentru ca aparatul nu minte, photoshop-ul nu "ajusteaza".. iar fotograful nu influenteaza.

    Eu mi-am facut tema.. si fara sa vreau.. am realizat exact ceea ce afirma colegul de mai sus.. m-am surprins pe mine insumi.. fara absolut nici o intentie. M-am surprins eu pe mine, vazandu-ma in ipostaza mea reala.. si m-am surprins prin aparat, fiind practic propriul meu fotograf. Ca sa zic asa, a fost o dubla "surprindere". Neintentionata, normal!.. dar reusita. 

    Profesorul meu de la curs, un om doxa in ale fotografiei..  spunea despre "imaginea" mea: "nu te-am vazut niciodata asa.. senina si calda! Mereu erai sau prea obosita, sau cu o veselie exagerata. Insa niciodata asa!".  Si analizand si eu, la randul meu.. propria-mi "oglinda".. trebuie sa recunosc ca este adevarat. Am reusit sa ma suprind pe mine insumi..

    Asa ca merita sa incercati si voi.. veti ramane cu siguranta surprinsi :)

Carmenu,

blogger-itza surprinsa de aparat.

Traby Trip - Mamaia 2010

    Suna cel putin ciudat?? Ei bine, ciudat sau nu.. este adevarat. De cateva zile incoace, de la marea veste si totodata frumoasa invitatie a unui domn mai special.. ne pregatim cu mic-cu mare pentru grozavul eveniment care va avea loc in acest an, de 1 Mai.. la Mamaia. Si cum n-am vrut sa trec prin viata fara sa ma laud si eu ca "de 1 mai am fost la mare", m-am decis sa combin utilul cu placutul si sa impusc doi curcani deodata - a se nota ca mie nu-mi sunt dragi curcanii :)  Asa ca  iata-ma cu decizia luata si cu un mic efort "financiar" in curand o tai la drum.. pe directia Mamaia!!

    Si ca sa nu va las prea in ceatza.. agitatia, bucuria si pregatirile sunt direct legate de Marele Eveniment Automobilistic din Statiunea Mamaia, la care alaturi de alti pasionati ai autoturismelor vechi si noi, tunate sau restaurate.. suntem invitati si noi, cei din Traby Club Romania, pentru a ne mandri cu ce avem noi mai frumos: trabantzelele noastre dragi. Asa ca verzi sau rosii, mov sau desenate, decapotabile sau nu, inflacarate suportere sau doar masinutze de zi cu zi.. ele.. ca si noi.. sunt gata de drum.. si mai ales sunt dornice sa arate lumii ca exista si vor exista si in continuare.

    Insa lasand ars poetica la o parte, entuziasmul se simte in fiecare bujie si in fiecare piston.. deci pentru aceia dintre voi care vor sa ne cunoasca mai bine.. sau doar vor sa ne revada, suntem de gasit pe data de 1 Mai, in Mamaia, pe bulivard, alaturi de alte "surate" de-ale noastre. 

    Insa pana atunci, ne apucam sa ne lustruim "bijuteriile" pentru ca azi-maine bagam in viteza si o luam incet la drum. Asa ca, sa ne vedem sanatosi pe traseu.. sau pe plaja, la mare la soare.. sau cine stie?? poate chiar si la TV.. Pentru ca dehhhh.. cica e mare organizare cu "ieseala" asta :))

    Numaratoarea inversa a inceput.. tic-tac, tic-tac..

    Carmenu,

    Blogger-itza de 1 Mai. 

Ps: pentru detalii, mai multe pe
http://traby.ro/forum/index.php/topic,967.0.html

Urari de zi de nastere..

    Incet se apropie o noua aniversare. O noua "primavara" in plus.. la celelalte. Un nou motiv de deprimare.. sau evitare a "sincerelor felicitari" si urari de bine. Un nou motiv pentru "marea ieseala". Si spre marea mea fericire.. un nou an, fara nici un fir alb.

    Spre deosebire de anii anteriori.. nu ma ia deprimarea. Desi, ar trebui. Avand in vedere ca se mai inscrie un "rid" pe lista celorlalte 27. Dar inca nimic.. poate mai incolo. Sau poate nu. Desi, cred ca si anul acesta voi incerca sa evit cu "brio" urarile de bine, sanatate si.. alte sincere felicitari. Pentru ca pana la urma de ce? De ce sa primesti felicitari? Pentru ce? Pentru ca inaintezi in varsta? Nope. Nu cred ca e cazul. Pentru ca ai rezistat victorios sa apuci si varsta asta? Nu cred ca e un motiv de sarbatoare.. Pentru ca lumea zice ca-i esti draga si vrea sa-ti fie alaturi in acest fericit moment? Hmm.. poate. Desi rar atata sinceritate.. mai degraba un motiv de complezenta.  

    Asa ca, atunci pentru ce? Cred ca mai degraba s-ar merita felicitari calde pentru ceea ce nu am facut... si urari de bine pentru ceea ce imi doresc si sper din suflet sa fac in continuare. Strangeri de mana pentru ceea ce sunt, pentru cine am devenit (desi aici se putea si mai bine.. mereu este loc de mai bine).. si de ce nu.. incurajari pentru ce va fi sa fie mai departe.

    Pentru ca pana la urma, un an in plus.. nu e nici motiv de sarbatoare (in ziua de azi) si nici motiv de necaz si "suferinta". E doar un an in plus. Care conteaza pentru ai nostrii parinti, poate mai mult decat pentru noi. Pentru ca ei au un motiv sa se bucure de "rodul" lor, ajus la o anumita maturitate sau nu :).. si poate si pentru noi... in masura in care pana la varsta in cauza, am reusit sa nu fim doar simplii trecatori prin viata.

    Asa ca, prin urmare.. motiv sau nu de sarbatoare, felicitari sincere sau doar urari "impachetate" frumos.. ziua de nastere vine si trece.. la fel ca si in anii anteriori. Si la fel ca si de acu inainte..

    Deci... noi sa fim sanatosi. Ca restul se ajusteaza din mers..

    Carmenu,

    Blogger-itza in curs de aniversare.

Intalnirea Trabantistilor Sebes - Jud. Alba, 09 -11 Aprilie 2010 – Editia I

   Pentru cei care nu stiu - desi am tot facut lobby pe unde am apucat - a avut loc prima intalnire a trabantistilor.. din Ardeal. As fi spus cu cea mai mare placere ca a fost si prima intalnire din acest an, insa ne-au luat-o inainte Clubul Trabantistelor din Bucuresti, din pacate.. sau fericire - pentru ca pana la urma nu e nici o competitie intre noi, din contra.. imi place sa cred ca toti formam o mare si frumoasa familie. :)

    Insa sa revin la idee.. a avut loc prima intalnire a trabantistilor .. din Ardeal.. si mai precis de pe valea Sebesului (ca mai e una, tot a trabantistilor din Ardeal.. dar mai de pe la Cluj,, tuma’ din inima Ardealului, cum se zice), intalnire care pentru prima ei editie a reusit sa adune, nu mai mult, nu mai putin de 14 masinute, venite de pe tot cuprinsul tarii.

    Poate ca numarul acesta nu spune nimic multora dintre voi, insa pentru noi, o comunitate mai mult sau mai putin numeroasa, dar plina de adevarati iubitori ai micilor bijuterii, numarul nu conteaza.. ci mai degraba conteaza dorinta de a fi prezenti, la aceasta prima editie, indiferent de timp, distanta sau alte impedimente.. Si mai ales dorinta de a fi alaturi de cei care si-au dedicat timp, nervi si altecele “financiare”, pentru a pune bazele unei noi traditii in sirul lung de intalniri anuale. Si desi sunt tentata sa mentionez doi participanti care s-au remarcat in mod special prin distanta mare parcursa pana la intalnire (din Vaslui si Galati), nu pot sa uit si restul lumii, care indiferent de ce.. s-au urcat in masina si au venit.

    Poate desi nu atat de reusita - desi fie vorba intre noi, nu am auzit pe nimeni plangandu-se (din contra) - mica noastra premiera a fost foarte bine primita de catre toti participantii. Si in ciuda timpului, putintel mai capricios.. lucrurile s-au desfasurat “conform programului”.. cu o slana prajita si o ceapa coapta’n jar.. langa care am strecurat si cate un paharel de tzuica de Oas.. spre deliciul primilor sositi, urmata apoi a doua zi de parada din centru orasului Sebes, mai apoi micile competitii.. chit ca mai putine, dar totusi hazlii, continuate cu momentul tortului (bucuria copiilor) si paharelul de sampanie, cu festivitatea de acordare a diplomelor (zic eu hazlii) si cu un mic preview al editiei de vineri seara a emisiunii “dansez pentru tine” realizat de unii dintre colegi nostrii (mai mari si mai mici).. pentru ca finalul sa fie incununat de hora din jurul focului de tabara.

    Deci nimic iesit din comun, insa totusi minunat pentru cei prezenti. Si o bucurie minima pentru organizatori. Spun minima, deoarece merg pe ideea ca din fiecare lucru se poate invata cate ceva.. si prin urmare noi ne-am luat notite si ne vom face "temele" cum trebuie .. pentru ca pe viitor sa facem lucrurile “mai bine”.. iar astfel suntem increzatori ca editia a II-a va fi mai reusita.. a treia si mai si.. ca sa nu zic de ce vom face peste 4 ani :) Ca dehh.. pana la urma nimeni nu s-a nascut bun organizator :) 

    Asadar, inchei si spun.. “iata ca fu si trecu si aceasta prima editie a Intalnirii Trabantistilor de pe Valea Sebesului” de unde lumea a plecat multumita si noi cu sufletul impacat ca nu ne-am facut de “pomina” :) Glumesc. Sau nu. Sau da.. :) Oricum, indiferent de rezultat, meritul si multumirile revin atat organizatorilor (si aici mentionez pe Gusteru, Mircea & sotia, d-nul Victor si.. subsemnata) cat si participantilor.. pentru ca fara ei - fara toti deopotriva - aceasta editie nu ar fi avut loc.

    Prin urmare.. veni, vidi.. relatatus!

Carmenu,

Blogger-itza cu Trabant.

PS: pentru imagini, detalii, reactii pro si/sau contra.. va invit pe site-ul nostru www.traby.ro/forum

Zilele babei, zilele primaverii...si zilele muierii! :)

      Vin si eu cu restrospectiva dupa aprox 2 saptamani de la mult cunoscuta zi de 1 Martie... prima zi din asa zisa "primavara". Si nevrand sa insist pe ideea primaverii care ba vine, ba nu vine.. desi dupa cum se pare, ursul "naspetul" chiar si-a vazut umbra cand si-a scos botul din barlog.. (mai bine statea cuminte si mai tragea un pui de somnic... lasand o tzara de speranta in sufletele oamenilor).. se pare ca ne-a "intzarcat" - vorba vine.. cu inca o luna de "iarna ploioasa". Asa ca, nevrand sa revin la povestea primaverii  intarziate la datorie, fac referinta la zilele babelor, la Martisorul de 1 martie si la Ziua Femeii.

      Desi am aflat mai tarziu... ca cica vorba batranilor zice ca baba trebuie aleasa in aceeasi zi cu ziua nasterii.. eu m-am grabit sa scap de stresul zilelor frumoase sau nu.. si am ales.. prima zi, deci prima baba. Care fu.. putin mohorata la inceput, mai promitatoare spre mijlocul zilei.. si chiar vioaie spre sfarsitul acesteia. Asa ca, daca e sa ma iau dupa "interpretarile" batranesti.. o sa am un an... mai reusit spre mijloc-sfarsit. Deci.. as mai avea de indurat ifosele babei mele..  pana prin luna mai.. sa zicem :)

     Apoi... cu ocazia aceasta mentionez si de 1 Martie - Martisor.. cand, spre surprinderea mea, am primit mult mai multe martisoare decat in anii anteriori. Deci e de la sine inteles ca eu.. ca si un adevarat om pastrator si purtator de traditii.. aratam ca un pom de Craciun, tot decorat cu toate cele. Insa sentimentul de multumire si apreciere sincera a gestului in sine.. a batut detasat greutatea martisoarelor expuse la "pept" :)
     Iar dupa cateva zile.. mai precis o saptamana.. iata ca uimirea mea a fost din nou, placut surprinsa... de alte mici atentii.. legate de ziua de 8 Martie - Ziua Femeii. Cand lucrurile nu au fost cu nimic mai prejos.. florile au venit garla si felicitarile asemenea.

     Si asa, s-a dovedit inca o data ca gestul nu tine de bani, aprecierea si bunul simt nu tine de criza.. Totul in sine, tine de om, de suflet, de dorinta de a aduce o bucurie, de intentia de a sarbatorii pe cineva apropiat si drag totodata. Pentru totul nu tine de obligatie sau de valoare.. ci doar de esenta. Si este placut sa vezi ca mai sunt persoane care mai vad esenta in astfel de lucruri.

       Si ca sa inchei o mica.. asa cum am zis mai sus.. "retrospectiva".. poate fara noima de aceasta data... ma bucur ca a fost cineva acolo sa-mi aduca si mie o mica bucurie.. in aceasta perioada mai "mohorata" a exsitentei mele. (daca e sa ma iau dupa babutza mea).

     Asadar si prin urmare..

     LA MULTI ANI femeilor.. si la multi ani celor care mai vad esenta in lucruri simple!

Carmenu,

bloggeritza cu martzisoare :)

Lucruri care nu mai sunt cum au fost

      Mi-aduc aminte cu drag de trandafirii din gradina bunicii.. De tot ceea ce insemnau ei: culoarea lor de un rosu aprins, parfumul deosebit de imbatator, atentia cu care trebuiau ingrijiti.. care pe vremuri ma aducea la o adevarata stare de disperare.. Sau de lalelele frumoase, din care bunica mereu imi facea de ziua mea cate un buchet.

      Mi-aduc aminte de sosirea primaverii.. cand cu tata si cativa colegi, colindam dealurile din zona in cautarea ghioceilor.. pe care cu mare grija ii aduceam acasa.. ca sa avem si noi, in casele noastre, un semn al mult asteptatei primaveri. Mi-aduc aminte de serile petrecute cu vecinii pe bancuta din fata casei bunicilor, in vacanta de vara.. de risetele, glumele, povestile nesfarsite, lungile seri de vara, calduroase si inmiresmate... menite sa incununeze gratios o zi de munca incheiata. Sau de duminicile, cand la tara, toata lumea iesea la "promenada".. in timp ce noi ne refugiam in parc ca sa ne bucuram de linistea si frumusetea momentului.

      Imi aduc aminte cand am mai crescut.. de frumusetea anilor de liceu. De spectacolele pe care le faceam cu diferitele ocazii, de bucuriile pe care le gaseam in orice lucru, orice poanta, orice mica nebunie. De chiulitul de la ore.. parca altfel decat la alte clase.. de prima excursie facuta numai intre colegi.. cu corturile, la munte. De placerea de a fi noi cu noi, intre noi.. de a fi responsabili  unul pentru celalalt.. de a fi raspunzatori pentru deciziile luate, de a fi un grup, la bine si la rau.. in adevaratul sens al cuvantului. De a fi maturi, la o varsta imatura inca.. Dar o imaturitate frumoasa.

      Imi aduc aminte de prima data cand am urcat pe munte.. in adevaratul sens al cuvantului. Prima experienta.. care a marcat inceputul dragostei pentru munte.. si care a atras dupa sine multe alte "incercari" de acest gen. Sau de primele excursii hai-hui.. facute prin te miri ce zone si te miri ce distante mai degraba mari, decat mici.. fara planificari, fara orare.. fara pregatiri minutioase. Doar pe principiul "carpe diem".

Mi-aduc aminte de primul loc de munca.. de primii mei colegi de serviciu, primul contact cu viata de zi cu zi, parca mai neimportanta atunci, de diminetile petrecute la terasa, la o cafea, inainte de inceperea lucrului si de dupa-amiezele petrecute tot la fel, imediat dupa serviciu. De acea stare de neabandonare totala fata de plictisul si rutina zilnica.

      Mi-aduc aminte de prima excursie la Targul de Fete de pe Muntele Gaina.. si implicit de prima ploaie memorabila.. care ne-a lecuit de sindromul "prognozei meteo" pe tot restul vietii. Sau de prima vizita organizata intr-un alt oras.. de frigul si ploaia experimentate.. insa intrecute de curiozitatea si veselia care nu ne-a lasat balta nici o clipa. Sau de prima incursiune de 1 mai, in Maramures, incheiata cu vizita "fulger" la Cimitirul Vesel.

      Imi aduc aminte de experienta inedita a urcatului in Piatra Craivii.. pe un traseu netestat de nimeni pana atunci. Mi-aduc aminte de frigul mancat in gara din Caracal.. cu ocazia unei depuneri de juramant. Sau de prima vizita la cetatea de la Soimos, cand vaca mi-a mancat tot sandwich-ul din rucsac. :)

      Imi aduc aminte de majoratul meu.. cand pe firul povestii vietii mele "viitoare" a trebuit sa-mi descopar cadourile ascunse prin te miri prin ce "boscheti" din padure. Imi aduc aminte de anii de studentie.. in care cele mai frumoase momente mi le petreceam la Cluj si prin imprejurimi, de chefurile tinute cu prietenii, de noptile dormite pe malul lacului, de zilele pline de muzica si veselie, de gratarul facut in mijlocul iernii, in prima zi a noului an..

      Imi aduc aminte de fiecare foc de tabara, mai cu seama de cel de langa Manastirea Tismana.. memorabil moment.. de prima experienta a trabantului pe Transfagarasan.. de "aproape" prima intalnire cu Lacul Balea.. si de experienta inundatiei de pe valea de sub Cetatea Poienari.. Dar sa nu uit si de prima excursie cu Traby in Cheile Turzii..

      Imi aduc aminte de drumul de la Satu-Mare la Sibiu, pentru prima editia a Festiv. Artmania... de plimbarea deosebit de lunga si de frumoasa prin Muzeul Astra, de ultima seara de concerte, de prestatia de neuitat a formatiei Iris.. de perindatul noaptea pe strazile Sibiului adormit. Sau de prima vizita la Muzeul Brukenthal.. si mai apoi, de prima experienta a Festiv. Medieval de la Sighisoara. Si astfel nu se poate sa uit unica experienta a Festivalului Saltimbancilor din Timisoara.. cu acea noapte de cantec si veselie, din Piata Unirii..

      Mi-aduc aminte de fiecare data cand mi-am spart capul... si de singura data cand l-am spart altcuiva. De primul aparat foto digital, de primul cort si de bucuria primului sac de dormit. De primii bocanci, de rucsacul de munte.. de primul catarat pe stanci, aiurea.. de prima noapte dormita pe creasta Fagarasului.. de fiecare vizita la obeliscul din cetatea Alba-Iulia si de prima bratara a prieteniei pe care am avut-o.

      Mi-aduc aminte de toate.. Si incerc prin aceasta sa-mi aduc aminte cine eram.. ca sa nu uit cine sunt.. si ca sa schimb ceea ce as putea deveni.

      Mi-aduc aminte de toate si incerc din rasputeri sa lupt cu rutina si greutatile de zi cu zi... pentru ca aducerea aminte sa nu se opreasca aici.. sau acu cativa ani. Pentru ca atunci cand ies sa ma plimb, sa nu simt nevoia sa ating iarba ca sa-mi aduc aminte de primavara.. sau sa nu simt nevoia sa revad imagini, pentru a nu uita cum pot sa traiesc. Ca sa nu ma uit melancolic in urma, sa imi aduc aminte ce-mi place, ce vreau, pot sa fac si pot sa fiu in continuare.

      Intradevar, lucrurile nu mai sunt cum au fost...Valorile adevarate se pierd in lucruri fara sens, fara rost. Se pierd in forme fizice si comerciale. Totul tinde sa devina insipid - incolor - inodor. Acel trandafir al copilariei tinde sa devina azi.. DOAR o floare. Bucuria culesului ghiocelului si a primaverii se preschimba in statul la terase si tanti ce vine cu ele gata culese si "impachetate" pentru vanzare. Iar farmecul alergatului dupa trenuri prin gara cu rucsacul in spate, se preschimba in comoditatea oferita de masina.

      Asa ca nimic nu mai e cum a fost. Dar pornind de la ceea ce a fost.. ramane in puterea fiecaruia sa reinvie, sa traiasca si sa cultive mai departe lucrurile, asa cum sunt ele cu adevarat.

      Pentru ca pana la urma.. nici un efort nu este fara rost.

Carmenu,

blogger "de trecut".

Prieteni vechi si noi!

Acu cateva zile am iesit cu niste prieteni la o bere. Prieteni de la fostul loc de munca.

Nimic special o sa ziceti. Si totusi ceva extraordinar. Mai ales faptul ca dupa 3 luni de “repaos”, relatiile raman la fel. Ca si cum nu ne-am fi despartit decat aseara pe Messenger. Si nu e asa. Si.. ciudat e faptul ca, cu unii oameni, prieteni adica.. poti sa nu te stii decat de 5-6 ani de zile, sa nu te vezi de cateva luni.. dar cand te vezi, sa simti ca acea despartire nu a existat niciodata. Iar cu unii, sa fii coleg de gradi, generala si liceu, iar dupa 12 ani de convietuire… cu facultate cu tot 16.. sa simti ca si 3 luni de pauza reprezinta practic ani lumina.

Oare sa fie de vina simplul fapt ca unele firi sunt mai compatibile? Sau sa fie influenta factorului spatiu-temporal? Prin ce modalitate se poate explica o cunostiinta de 18 ani de zile care bate detasat una de 5 ani?!

Adevarul e ca cei 12-16 ani de trai in comun cu unii, palesc in fata a 5 ani cu altii, desi ideile impartite au fost cam aceleasi. Poate ca in relatie cu altii, ne dezvoltam cu adevarat. Ne aratam adevarata fata.. sau cel putin una cat mai “veridica”. Poate ca noutatea in cazul acesta, in idei, in gandire, in reactii, pasiuni.. subiecte de discutie.. este mult mai semnificativa decat intre oameni care se stiu de-o viata. Si totusi.. cei care se stiu de o viata ar trebui sa “best friends“. Dar poate ca fata de cei cu care ne cunoastem de atat vreme, nu ne mai sinchisim sa parem altfel decat am fost candva. Nu ne indemnam sa evoluam, sa ne schimbam, sa ne “innoim”, chit ca totusi ceva nu mai e cum a fost.

Daca o iau retroactiv si fac o clasificare, relatia cu cei de 5 ani e buna. Ceva intre prieteni buni si foarte buni, cu tendinte de “familiaritate”. Cea cu prietenii de 7-8 ani e de-a dreptul “familiara”, iar cu cei din perioada scutecelor (gradi, generala, etc) .. e… pai.. nu prea mai e nicicum. Poate cararile diverg in asemenea masura incat o data cu trecerea timpului sa se distanteze de tot? Asta sa fie explicatia?

Si totusi..

Manifest pentru bun simt

   Visam cu ochii deschisi, asteptam cu nerabdare intalnirea cu EA, lumea mea cea minunata, in care reuseam de fiecare data sa ma regasesc, sa fiu EU cu adevarat ! O descoperisem cu greu, dupa efortul urcusului, insa odata ajunsa sus ma coplesise. Si era perfecta: un amestec imbatator de liniste, frumusete naturala, maretie, lumina si pace…care de fiecare data te primea cu bratele deschise, te ametea si te facea sa zbori.   

  Insa la ultima intalnire nu a mai raspuns « prezent ». Ciudat …pentru ca EA era tot acolo… nu se deplasase nici un cetimetru mai la stanga sau mai la dreapta… insa in acelasi timp era departe, mult prea departe. Realitatea cruda isi intinsese bratele si peste ea, iar valorile pt care o pretuiam rezistau cu greu asaltului… asalt provocat din pacate ..tot de noi.. si de semeni de-ai nostrii. Egoismul si rautatea oamenilor care ar fi trebuit sa o apere si sa o ajute sa dainuie peste ani, o distrugeau putin cate putin devenind o victima colaterala a unui razboi absurd…

   Cu sufletul chinuit si gol si cu picioarele de plumb m-am reintors in cotidian sperand ca timpul sa o ajute sa-si vindece ranile provocate de oameni si sa redevina «acea lume minunata »…daca nu pt mine, macar pt generatiile viitoare. Pt ca avem nevoie de ea !

Mi-au inghetat picioarele

      Acu cateva zile ma laudam ca vine primavara in Timisoara. Si iata ca ma grabii.. vorba unei colege. Ce facusi fata?! M-am grabit. Nu fata... te grabii, asa e corect :)

      Deci.. ma grabii sa declar ca vine primavara la Tm. Si nu fu asa. Prin urmare, mii de scuze celor pe care i-am indus in eroare. Pentru ca, fratilor.. nu va grabiti sa va asezati hainele groase pe fundul dulapului - o sa mai aveti nevoie de ele. Cel putin inca vreo 2 zile - saptamana asta. Si poate si mai colea'. Ca bag seama, de data asta iarna nu se lasa "mituita" cu una, cu doua. Nu ca mie mi-ar parea rau. Doar ca am cam inghetat.. luata asa.. prin invaluire :)

      Desi, ma intreb asa.. pana la urma, ce farmec ar mai avea iarna, daca nu ai si ingheta putintel, pe cand iesi pe afara, cu treburi? Cum ar fi daca nu te-ar mai pisca pielea de frig, nu ti-ar mai ingheta nasul, nu ti s-ar inrosi urechile, nu ti-ai infige mainile pana in fundul buzunarelor, nu te-ar albi ninsoarea, nu ai incasa un bulgare in spinare.. sau nu ai mai trage o tranta in vazul tuturor? Eu zic ca nu s-ar mai numi iarna, daca nu ai testa macar jumate' din ceea ce am enumerat eu mai sus. Pentru ca, pana la urma.. asta e rostul ei. Si farmecul ei. Sa fie rece.. si sa fie altfel. Ca doar nu degeaba a devenit celebra vorba.. iarna nu-i ca vara! :)

      Si cum spuneam, m-am fentat, si v-am fentat. Involuntar - a se nota neaparat la carnet. Dar, pana la urma, a fost o "fenta" draguta. De ce? Pentru ca, de exemplu, azi.. venind de la munci.. m-am simtit teribil  de fericita transpunandu-ma in copilul de odinioara.. si durusindu-ma, fara pic de rusine, pe aleile inghetate din parc. Si Doamne bine fu. Bine de tot! Chiar ma si gandeam.. inainte de a porni in scurta "reintoarcerea la copilarie". E ca si cum ai cumpara azi colectia romanelor lui Jules Verne.. chit ca, sa zicem, n-ai copii. Dar o iei.. pentru copilul din tine. Cel care ai fost.. si care mai esti si acum.
      La fel este si cu durusul pe gheata. De ce sa iti fie frica sau rusine? Ca risti sa cazi de la o altitudine mai mare?? :) :) :) .. cum zice prietena mea. Buna asta.. buna de tot! Desi, poate ca da. Sau.. poate pentru ca ar zice lumea..."dom'le, esti femeie in toata firea"? Ei, ete fis.. si??? Ce-i cu asta? Am murit?? Niet.

      Asa ca nu bag de seama.. imi iau avant cu putere.. si da-i drumul. Uraaaaaa.. O data, de doua ori..  pana cand ZBANG!!! A treia oara e cu noroc. Si mama ce bine a fost :) Asta da iarna!

     Prin umare, ajung la concluzia ca.. eu una chiar ma bucur ca mi-au inghetat picioarele. Si mainile, si urechile.. si nasul.. TOT.
      Si stiti.. abia astep sa imi inghete si maine.. :)

Carmenu,
blogger-itza din mine.

Despre pasiuni.. si altecele

      M-a prins asa o idee sa scriu cate ceva despre pasiuni, hobby-uri sau cum vreti sa le ziceti. Mai ciudate sau nu, mai scumpe sau mai ieftine, interesante, de moment sau de durata. Nu conteaza.. pasiuni sa fie.
Asa ca am sa incep cu o clasificare mai neoficiala, a acestora.

1. Hobby-ul de familie.
       Aici am decis sa prezint cea mai mare pasiune a familiei.. TRABANTUL.

      Desi pentru unii o fi sunand, daca nu ciudat, atunci cel putin haios, trabantzelul este o masinuta de suflet, care pe langa utilitatea aferenta unui autoturism, necesita multa multa daruire.. castigand teren pe zi ce trece in  sufletul unui numar tot mai mare de soferi (au ba).
     Cum zicea candva un alt trabantist de-al nostru, pentru unii trabantul este o masina.. pentru altii este o bijuterie. Pentru parte este masinutza de zi cu zi, pentru restul este un mod de a-si ocupa timpul liber. Pentru multi reprezinta o mandrie si o provocare, in timp ce pentru altii reprezinta poate doar o necesitate "locomotorie". Insa oricare ar fi "propulsorul" acestei pasiuni fata de micul bolid, acesta "functioneaza".. si odata pornit, cu greu mai poate fi "tras pe dreapta". 

      Este foarte cunoscut faptul ca un trabatist nu este trabantist daca nu stie ca o asemena masina presupune pe langa cunostiintele necesare o imensa rabdare si mai ales interes, deoarece, asemenea altor pasiuni, trabantzelul atrage dupa sine o investitie, mai mica sau mai mare. Insa oricare ar fi natura sau valoarea acestei "investitii", pentru toti inseamna acelasi lucru.. si anume, dragostea fata de acea "minune nemtzeasca" (a.k.a das kleine wunder) care mai aduce inca si astazi zambete de admiratie.. sau melancolie.. pe fetzele tuturor privitorilor.

 2. Hobby-ul.. ca si meserie.
      Desi pentru unii hobby-ul reprezinta o modalitate de relaxare, cativa dintre noi reusesc sa imbine, vorba vine, utilul cu placutul. Si uite asa ia nastere hobby-ul ca si meserie.
      O astfel de pasiune poate fi considerata, dupa parerea mea, pictura. Ceea ce este de admirat la ea, este ca pe langa faptul ca nu constrange imaginatia la anumite tipare, ea poate reprezenta in acelasi timp.. o sursa de venit (ca sa-i zicem asa). Pentru ca ea poate fi vazuta in multe dintre cazuri, ca si o imbinare placuta dintre, pe de-o parte, manifestarea de creatie, talent si dorinta.. iar pe de alta parte, afirmare, share-uire si de ce nu.. recunoasterea materiala.

      Practic, se poate vorbi despre un perpetuum mobile. Un circuit al acestei pasiuni.. de la inspiratie, la hobby, de la hobby la munca, de la munca la afirmare, de la afirmare la "recunoastere". Iar apoi.. inapoi.. la re-investire, incepand cu inspiratie, hobby.. s.a.m.d. Totul pe baza principiului economiei.. adica de re-investire. Intr-un hobby.
      Desi poate multa lume nu ar fi de acord, doresc sa mentionez ca un bun prieten de-al meu, pictor.. traieste conform principiul acesta: al manifestarii picturii ca si hobby.. si ca si meserie.  Si nu se simte incorsetarea in niciuna dintre lucrarile lui. Muza lui ramane mereu libera, creatiile mereu diverse, iar recunoasterile.. mereu la adevarata valoare a pasiunii pentru ceea ce face.


3. Hobby-ul copilariei.

      Iata ca un asemena hobby..  al tineretei noastre, este modelismul.
      Tipic masculin.. si totusi nu. Femeie fiind, admir orice macheta facuta cu "sudoarea" lipiciului din mana dreapta si a pensulei din mana stanga. Sau vice-versa, dupa caz. O astfel de pasiune, pe langa faptul ca presupune o imensa dovada de rabdare, precum si cultivarea unei indemanari si precizii deosebite, ea atrage dupa sine si o imbogatire a cunostiintelor cu privire la "modelul" creat.

      Dupa parerea mea, modelismul poate fi comparat cu o mica manifestare a creatiei. Fara a exagera pe ideea unui mic creator totusi.. deoarece iubitorul de modelism este cel care da viata fiecarei machete in parte. Fie ca e vorba de un avion, trenulet, masinuta, tanc, etc.. dorinta si daruirea fata de creatie este cea care da putere si insufleteste fiecare model in parte. Si nu vorbesc doar din auzite, ci din vazute. Mai precis din admiratia pe care o am fata de fiecare noua macheta care prinde viata si ne imbogateste colectia personala.

      Iar pentru cei care totusi sustin ca este un joc de copii, as veni cu completarea ca .. desi maturi, in fiecare dintre noi mai traieste acel copil.. care spre fericirea noastra.. mai stie.. si mai ales isi doreste sa se joace.

4. Hobby-ul.. de re-creatie :)
      Iata ca aici am sa vorbesc despre un aspiratia la un hobby putin mai feminin.. si anume olaritul.

Eu sunt o pasionata...si totusi necunoscatoare a olaritului. Motiv pentru care m-am decis sa incep un curs de acest gen. Multi ar zice ca sa-mi vad de treaba mea... dar nu multi vad ca in fiecare dintre noi exista dorinta crancena de a scapa de rutina de zi cu zi.. si de a refula undeva, intr-un anume fel si la un moment dat. Daca pentru unii hobby-ul de re-creatie il reprezinta tenisul de camp.. respect asta. Dar in acelasi fel, olaritul.. sau orice altceva, care relaxeaza spiritul si lasa drum liber imaginatiei.. si creierului.. sa se mai "scuture de praf".. poate fi considerat ca fiind tot o astfel de refulare. Sau chiar mai bine zis.. de "resetare".

5. Iar ca sa inchei aici,.. cu lista mea de hobby-uri, hai sa adaug unul general valabil. Si anume hobby-ul de .. hobby. Adica fotografiatul. :)

       Spun general valabil, pentru ca toata lumea in ziua de azi face poze. Nu neaparat fotografiaza. Ci doar face poze. Si a nu se confunda acel "fotografiat" cu pozele facute cu telefonul mobil (de exemplu). Pentru ca desi se zica ca adevarata arta nu tine de "aparat" ci de ochiul creator, fotografiatul ca si hobby.. si implicit ca si daruire, tine si de "mecanismul" in sine.

      Este general cunoscut ca un hobby se dezvolta cel mai bine utilizand elementele cele mai veridice sau mai adecvate unei "cultivari" cat mai reusite. Si nu neaparat adecvate ca si usurinta.. ci ca si calitate. Pentru ca desi nu trebuie sa fii profesionist ca sa faci o poza, trebuie totusi sa ai in tine pasiunea, care implicit atrage dupa sine inspiratia si dorinta de a "creea" o poza.. in adevaratul sens al cuvantului. Astfel, imbinand aceste elemente, poti sa devii un pasionat.. cel putin junior.. ca si mine. Si sa continui sa te dezvolti si sa-ti dezvolti aceast pasiune, cu fiecare fotografie in parte. Pentru ca ai in mana puterea de a face pozele sa vorbeasca, sa lumineze.. sa isi spuna povestea. Acesta este fotografiatul.. ca si pasiune. Sau pasiunea din fotografiat.

      Oricum, indiferent de hobby-ul nostru, ceea ce conteaza cu adevarat, este faptul ca incercam sa facem ceva, ca punem suflet in ceea ce facem.. si mai ales ca insistam sa ne perfectionam in acel lucru. Aceasta este adevarata esenta a unui hobby, oricare ar fi natura lui. Sa ne umple timpul cu ceva.. altceva.. ce sa ne permita evadarea din rutina zilnica si transpunerea intr-o lume a creatiei, a linistii si relaxarii.. practic intr-o lume in care sa fim cu adevarat noi insine.

      Asa ca, draga cititorule.. hobby-ul tau care este?


Carmenu,
blogger junior :)

Primavara in Timisoara!

      Desi suna putin ciudat, azi a fost prima zi de primavara in Timisoara. Stiu, e incredibil.. chiar de rasul-plansul lumii. Insa asa este.

       Am iesit mai spre seara.. la o mica "promenada". Simteam nevoia sa-mi descretzesc creierii, sa imi revin din scurta hibernare de iarna. Si se pare ca nu numai eu.. Parca jumatate din oras imi citise gandurile. Pentru ca o data parasita locuinta.. nu mai aveai loc pe drum. Lume peste tot.. buluc-buluc veneau valurile. Tot timisoreanul parca simtise aceeasi nevoie acuta de a sarbatorii prima zi de "primavara iernateca", iesind la o plimbare, cu mic-cu mare, prin oras.

      Si la fel ca si ei.. si eu colea, prin parcurile mai gri, mai verzi.. care cum a avut noroc. Pe malul Begai, printre frunzele uscate si iarba verde ce crestea cu tupeu.. prin centru, printe casutele care in ciripit vesel de pasarele, vindeau si acuma mosi de craciun, caciuli de iarna si carnati de casa.. Ca si cum acuma ar trebui sa vina Sarbatorile de Iarna.
     Si cel mai ciudat in peisajul acesta aproape "idilic".. erau brazii inca impodobiti, beculetele inca functionale.. si La Multi Ani-ul inca mandru si luminos.. pe toate gardurile. Ca si cum in ciuda vremii, cineva acolo ar insista sa ne aduca aminte ca tocmai am intrat intr-un nou an.. mai bun zic ei. Mai rau zic eu.. asta daca e sa ne luam dupa starea meteo promitatoare :(

 

      De parca nu ar fi suficient de deprimanta lipsa iernii de odinioara. Iarna cea cu zapada si ger, de-ti lasa gura apa dupa bataia cu bulgarii de zapada in curtea scolii, dupa saniusul de la sfarsitul de saptamana sau dupa ninsoarea ca din basme.
    Si parca in ciuda noastra, ca si un indemn la "trezire", cirpitul pasarelelor, in combinatie cu mirosul de vin fiert si de carnati prajiti.. nu ne-ar chinui suficient de mult.

      Dar viata merge mai departe, se spune. Si zilele curg, pasarelele canta.. iar prognoza meteo, in ciuda a ceea ce se simte in aer.. prezice totusi o iarna.. curand,  in viitorul apropiat.
      Asa o fi oare!? Posibil.. Nu sunt prezicator, insa mi-e greu sa cred ca vremurile geroase se vor mai intoarce. Aici, la noi. Poate ploile.. de primavara. Dar nu ninsoarea.

      Dar in fine.. Tot ce stiu eu este ca pentru mine a fost prima zi de primavara, aici, in Timisoara.. Si sper ca cu aceasta prima zi, sa fi reusit sa ies din starea de hibernare. Sau cel putin sa ma dezmortesc.. cat de cat!

    But we shall see... vorba prietenului meu englez :) Right?

      Carmenu,

      blogger in devenire.

Dar cine sunt eu?!

      Lumea s-o fi intreband cine sunt eu..

     Pai cine sa fiu eu? Cine vreau, cand vreau si cum vreau. Mai putin cine sunt. Adica simpla, dar cu vise colorate. Atat. Nimic mai mult. Doar un om.. cu putin mai mult decat banal :)

     Dar gata. Sunt doar eu, Carmenu.. si am sa scriu aici tot ce vrea "muschiul meu". De la Z la A, saptamanal sau lunar.. despre mine, despre voi.. despre orice sau oricine.

     Iar daca nu va convine numele blog-ului.. am sa va zic foarte simplu ca.. este al meu si cu asta basta. Trebuie sa ma reprezinte. Aiurea, incoerent, amuzant, deprimant, inutil, neimportant, cicalitor.. cum va fi el.. VA FI.

    Si asta conteaza. Ca "viata bate filmul", ca "viitorul suna bine, dar se vede rau", etc. Practic e "totul sau nimic". Eu sau.. deloc.  Ori poate altcineva.

    Asa ca feri Doamne de vreun comentariu pus aiurea.. :) Ca iasa cu varsari de idei :)

    In concluzie.. SPOR!

    Carmenu,

    blogger in devenire.