Lumea trece, viata mea sta in loc..

Lumea trece. Totul merge inainte. Numai eu stau in loc. Sa-mi trag sufletul. Sa privesc. Sa iau o pauza. De la ce? Ai zice ca sunt intr-un continuu maraton. Probabil ca asa e. Un maraton al cautarilor. Al redescoperirii.. Sau un maraton al nevoilor, al stresului.. al luptei nesfarsite pentru implinirea "palpabila".. sau poate nu implinire.. mai degraba "multumirea" sau rasplata palpabila a inca unei luni traversate cu greu, dar.. cu succes. Sa zicem.. Desi nu stiu daca pot sa-l numesc succes... Mai degraba, putin mai real si totusi mai atipic.. "o inchidere de luna.. fructuoasa". Atat.

Iar acuma stau.. in parc pe banca si privesc la lumea din jur. Care circula.. cu un scop mai mult sau mai putin precis. Incerc sa ma integrez in acest decor.. "al mersului intr-o directie anume, cu un scop bine conturat" si-mi dau seama ca .. nu am asa ceva. Nu mai am harta optiunilor de odinioara, nu mai am busola care sa-mi indice directia, nu mai am optimismul atat de specific tineretii.. nu mai am nimic. Le-am pierdut. Pe toate. Cand? Nu stiu.. probabil acu 3 ani. Desi, ma gandesc ca totusi nu atunci.. revin asupra "timing-ului" si incerc sa gasesc momentul in care le-am pierdut. Si unde le-am pierdut... Imi chinui memoria, insa degeaba... cred ca am pierdut-o si pe asta.. Oare cand?.. si oare unde? Incep sa cred ca m-am pierdut cu totul.. si contrat altora ca mine, nu pot sa ma multumesc doar cu o constatare. Nu pot sa ma impac doar cu raspunsul "ei, asta e... se mai intampla. Toata lumea trece prin asta!" Nu pot sa accept asa o gandire.. asa ca stau in continuare pe banca mea.. si incerc sa descopar momentul cand le-am pierdut.

Si.. nimic.

Desi parca, niste franturi incearca sa iasa la suprafata si sa imi indice un anume moment, loc.. cadru, trairi, sentimente. Si nu-mi place deloc ce vad... A trecut prea mult timp.. care a adus prea multe schimbari cu el. Si prea multe responsabilizari. Nu ca ar fi gresit.. dar nici sa ma las doborata de inevitabila maturizare. Asa ca las momentul pierderii si incerc sa-mi creionez, prin metode putin mai rudimentare.. drumul meu.. in continuare. Incerc sa ma lamuresc ca ceea ce am crezut eu ca imi va aduce salvarea pe viitor, este doar un frumos miraj a ceea ce se traduce prin "cum sa scap de chinul zilnic mai repede". Asa ca inlatur iluzia fericirii si dorinta reinventarii, si incerc sa imi reprioritizez propiile placeri si interese. Incerc sa-mi reconstitui "EU-l propriu" asa cum era candva, oferindu-i cateva ajustari mai aproape de realitate.. 

Asa ca stau pe banca, si urmaresc.. de data asta nu oamenii care circula cu un scop anume, ci efectiv lucrurile din jur. Imi iau o pauza pentru "resetare".. inainte de a porni si eu, pe drumul meu. Pentru ca acum inteleg ca viata merge inainte, iar eu nu mai vreau sa stau in loc.

Carmenu.
omu in cautarea hartii si a busolei.