Back to the origins..

Back to the origins, back to the roots... Back to Oas :)

Niciodata nu am crezut ca intoarcerea si mai ales sederea mea acasa, va fii atat de binevenita. Retragerea intr-un loc mai fara griji "din alea", mai fara stresul de la serviciu, cu mai mult aer curat si mai multa libertate... mai multe dealuri si mai multa natura. Acum imi dau seama cat de mult imi lipsesc iesirile in aer liber, dealurile, verdeata, vecinii galagiosi de deasupra, aglomeratia din centrul impanzit de masini, fetele cunoscute la tot pasul.. accesul redus la internet si lipsa batailor de cap de la Tm. Chiar nu am crezut sa-mi lipseasca atat.. Cred ca daca ma gandesc bine, as putea sa ma re-acomodez cu traiul de aici. 

Ma plimbam deunazi pe ulitza, admirand casute in stanga, vilutze in dreapta.. insa per ansamblu frumusetea generala.. linistea inconjuratoare.. "lentoarea" vietii. Regaseam, nu neaparat sensul vietii, ci mai degraba visele parca de mult pierdute, sperantele, nazuintele crezute moarte, optimismul cu care acu 11 ani am plecat de aici. Regretabil faptul ca trebuie sa te intorci in timp 350 km pentru a redescoperii acel loc unde sa te simti mai in largul tau, chiar si numai pentru cateva zile. 

Si asa intoarsa in timp, vad ca totusi s-au schimbat in bine cateva lucruri pe aici. Constat cu placere ca desi lumea gandeste ca si noi, cei din orasele mai mari, ca desi lumea e la fel de "stresata" de cotidianul sumbru, totusi, dupa o zi de lucru, stie sa redevina om.. sa se reintoarca la traiul simplu, linistitor si atat de placut.. specific oamenilor "mai de pe la tara".

Asa ca stau si ma gandesc: cred ca multora dintre noi asta ne lipseste.. sa stim sa mai domolim acest carusel zilnic al existentei noastre. Ne lipseste experienta, cultul a ceea ce inseamna "dominarea timpului si nu dominarea de catre timp". Pentru ca orice ar crede altii, aici timpul parca trece mai incet. Cu munca, familia, cu griji cu tot.. oamenii au alte valori, au alte credinte, aici iarba este mai verde, painea este mai buna.. ritmul este mai alene.. Totul parca e mai simplu si totul parca e mai frumos..

Si atunci cum ar fi mai bine?! Nu ar trebui sa ma intorc acasa? Si asta fara sa las impresia de capitulare in fata tumultului cotidian sau citadin.. ci doar pentru a alege lentoarea atat de specifica oraselor mai mici? Pentru ca nu pot sa nu ma gandesc ca poate grijile noastre sunt pana la urma direct proportionale cu marimea orasului: mai multe optiuni, mai multe dureri de cap..
Si atunci, inevitabil ma intreb... pana la urma cine e mai castigat? Cel care are din ce alege, dar nu are timp... sau cel care are timp si pana la urma are si din ce alege?

Analiza e grea, decizia e simpla.. Eu una chiar ca m-as intoarce acasa.

Carmenu,

.. si radacinile ei. 

Lumea trece, viata mea sta in loc..

Lumea trece. Totul merge inainte. Numai eu stau in loc. Sa-mi trag sufletul. Sa privesc. Sa iau o pauza. De la ce? Ai zice ca sunt intr-un continuu maraton. Probabil ca asa e. Un maraton al cautarilor. Al redescoperirii.. Sau un maraton al nevoilor, al stresului.. al luptei nesfarsite pentru implinirea "palpabila".. sau poate nu implinire.. mai degraba "multumirea" sau rasplata palpabila a inca unei luni traversate cu greu, dar.. cu succes. Sa zicem.. Desi nu stiu daca pot sa-l numesc succes... Mai degraba, putin mai real si totusi mai atipic.. "o inchidere de luna.. fructuoasa". Atat.

Iar acuma stau.. in parc pe banca si privesc la lumea din jur. Care circula.. cu un scop mai mult sau mai putin precis. Incerc sa ma integrez in acest decor.. "al mersului intr-o directie anume, cu un scop bine conturat" si-mi dau seama ca .. nu am asa ceva. Nu mai am harta optiunilor de odinioara, nu mai am busola care sa-mi indice directia, nu mai am optimismul atat de specific tineretii.. nu mai am nimic. Le-am pierdut. Pe toate. Cand? Nu stiu.. probabil acu 3 ani. Desi, ma gandesc ca totusi nu atunci.. revin asupra "timing-ului" si incerc sa gasesc momentul in care le-am pierdut. Si unde le-am pierdut... Imi chinui memoria, insa degeaba... cred ca am pierdut-o si pe asta.. Oare cand?.. si oare unde? Incep sa cred ca m-am pierdut cu totul.. si contrat altora ca mine, nu pot sa ma multumesc doar cu o constatare. Nu pot sa ma impac doar cu raspunsul "ei, asta e... se mai intampla. Toata lumea trece prin asta!" Nu pot sa accept asa o gandire.. asa ca stau in continuare pe banca mea.. si incerc sa descopar momentul cand le-am pierdut.

Si.. nimic.

Desi parca, niste franturi incearca sa iasa la suprafata si sa imi indice un anume moment, loc.. cadru, trairi, sentimente. Si nu-mi place deloc ce vad... A trecut prea mult timp.. care a adus prea multe schimbari cu el. Si prea multe responsabilizari. Nu ca ar fi gresit.. dar nici sa ma las doborata de inevitabila maturizare. Asa ca las momentul pierderii si incerc sa-mi creionez, prin metode putin mai rudimentare.. drumul meu.. in continuare. Incerc sa ma lamuresc ca ceea ce am crezut eu ca imi va aduce salvarea pe viitor, este doar un frumos miraj a ceea ce se traduce prin "cum sa scap de chinul zilnic mai repede". Asa ca inlatur iluzia fericirii si dorinta reinventarii, si incerc sa imi reprioritizez propiile placeri si interese. Incerc sa-mi reconstitui "EU-l propriu" asa cum era candva, oferindu-i cateva ajustari mai aproape de realitate.. 

Asa ca stau pe banca, si urmaresc.. de data asta nu oamenii care circula cu un scop anume, ci efectiv lucrurile din jur. Imi iau o pauza pentru "resetare".. inainte de a porni si eu, pe drumul meu. Pentru ca acum inteleg ca viata merge inainte, iar eu nu mai vreau sa stau in loc.

Carmenu.
omu in cautarea hartii si a busolei. 

Gand de toamna..



~ joc de umbre si amintiri ~